Au fost aprobate fondurile europene pentru digitalizarea DGASPC Ilfov – trei milioane de lei pentru programe, aplicații și echipamente IT cu ajutorul cărora cetățenii să nu mai facă drumuri la ghișee.
Dacă, de exemplu, o persoană va vrea să depună cerere de ajutor social o va putea face de la distanță, online. După care, DGASPC va prelua solicitarea si, la nevoie, se va ocupa și de avize de la alte instituții. Poriectul va ușura și munca angajaților DGASPC, în sensul în care să nu mai fie dependenți de căutatul prin hârtii și de plimbatul acestora de la o instituție la alta.
Mai exact, 40 de angajați vor face cursuri de specializare, iar mai târziu îi vor instrui pe colegii lor.
Proiectul „OPTIM – Digitalizare și optimizare a activității DGASPC Ilfov orientată către cetățeni” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Beneficiarul este Consiliul Județean Ilfov, care implementează proiectul pe o durată de 16 luni, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov.