„Mulțumim pentru susținerea comisarului european responsabil pentru Mediu, Virginijus Sinkevičius!
Este pentru prima dată când comisarul de mediu admite că s-au făcut progrese în România pe acest domeniu, chiar dacă aceste măsuri nu sunt rapide prin prisma Comisiei Euroopene și a comisarului.
Dacă analizăm unde ar trebui să fim, comisarul are dreptate: e foarte mult până acolo, dar dacă mă uit de unde am pornit, de exemplu în domeniul silviculturii, progresele sunt majore.
Domnul comisar atinge un subiect extrem de important: Ministerul Mediului nu poate de unul singur să rezolve toate problemele, pentru implementarea măsurilor de mediu fiind necesară implicarea tuturor factorilor de decizie în vederea atingerii obiectivelor pe care ni le-am asumat.
Nicio țară din UE nu a avut atât de multe probleme în domeniul exploatării pădurilor cum a avut România.
Chiar dacă avansăm mai încet, am făcut progrese foarte mari: în ultimul an și jumătate am reușit să punem în funcțiune SUMAL 2, cel mai complex sistem de trasabilitate a lemnului din Europa, pădurile din România au cea mai bună conectivitate, avem un buget de 1 miliard de euro pentru împăduriri și reîmpăduriri, derulăm cel mai amplu program de identificare și reconstruire a habitatelor forestiere afectate de exploatări și fenomene meteorologice, lansăm procedura de completare a SUMAL cu sisteme de camere de supraveghere pe drumurile forestiere și publice, continuăm măsurile de reformă în Romsilva și Garda Forestieră.
Germania cumpără puieți din România pentru că speciile din țară provin dintr-un genofond sănătos.
Continuăm munca! Sunt convins că fiecare minister în parte va accelera și mai mult activitatea pentru a atinge obiectivele de mediu.
Protejăm, reconstruim și menținem pădurile României!”