Varianta de ocolire Vaslui
Știri

Pași esențiali pentru îndeplinirea unui important obiectiv de investiții „Varianta de ocolire Vaslui”

Printre actele normative aprobate în cadrul ședinței Guvernului României din 14 septembrie 2022 s-a aflat și HOTĂRÂREA DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiţii ,,Varianta de ocolire Vaslui”, judeţul Vaslui.

Prin hotărârea de guvern au fost aprobați următorii indicatori tehnico-economici: lungime drum 18,020 km; 9 structuri (poduri, pasaje, structuri casetate); 6 intersecții la nivel tip girație, 2 parcări de scurtă durată.

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 655.602.000 de lei, iar durata de execuţie este de 24 luni.

Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Transport (POT) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Realizarea acestei variante de ocolire conduce la scoaterea traficului greu și de tranzit din interiorul municipiului, asigurând dezvoltarea infrastructurii rutiere de transport, reducerea timpilor de parcurs, reducerea costului accidentelor, precum și reducerea costului pentru prevenirea poluării mediului.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *